marți, 24 august 2010

Nuferi albi

Văd nuferi albi în ochii tăi
Iubirea nu dispare
În suflet simt norii cei grei
Cu ploaia călătoare

Cu tinuta eleganta, Balerine ce danseaza, Nuferi roz ca o fondanta, Luciul apei il pateaza.


Nufar........

vezi cerul...si marea...in ochii mei

Tu...

Degetele tale sunt precum iarba cruda, moi si reci si se impletesc minunat cu gandurile mele. Buzele ti le-am gasit la tarm de mare, cu acelasi gust usor-amar, delicios si interzis, de valuri inspumate si sarate. In vanturi si la rascrucea lor, acolo unde se prind de mana si se intrec in jocuri de iubire, iti gasesc visurile, asteptarile si sperantele tale. La un loc cu ale mele.

Spre centrul pamantului iti gasesc ochii. Sunt negri ca iadul, duri ca suferinta si blanzi ca natura dupa iarna lunga. Si in apele care sunt inca limpezi citesc determinarea de a nu parasi niciodata ceea ce iubesc. In paduri iti intalnesc mainile. Sunt puternice. S-au hranit cu seva si taria copacilor si au invatat sa-si treaca degetele prin lanurile de grau cu aceeasi blandete cu care stiu sa apese strunele sufletului. In soare gasesc dogoarea cu care o sa-mi sorbi imbratisarea de pe buze, din carne si din sangele care clocotind sub pulsatia de caldura.

Bratele sunt liane de care nu as vrea sa ma desprind vreodata. In pesteri, gasesc locul moale si potrivit in care pielea mea face cunostinta cu pielea ta. In firele de iarba aspre care au rasarit printre ghetarii mari si albi iti intalnesc parul scurt. Nu ma pot abtine sa nu-ti trec mana prin par si sa-ti sarut incep pleoapele. Sunt moi si unduitoare si se intind umbros ca niste dealuri. De data asta nu vociferezi, dar respiratia ta ma arde. E ca o lava care curge fierbinte peste mine.Tu...

Degetele tale sunt precum iarba cruda, moi si reci si se impletesc minunat cu gandurile mele. Le vad in deserturile pline de imensitate, intinzandu-se la nesfarsit inaintea noastra. Buzele ti le-am gasit la tarm de mare, cu acelasi gust usor-amar, delicios si interzis, de valuri inspumate. In vanturi si la rascrucea lor, acolo unde se prind de mana si se intrec in jocuri de iubire, iti gasesc visurile, asteptarile si sperantele tale. Si sufletul imi creste groaznic, prins intre orizont si eternitate. In palmele tale gasesc vaile netede prin care mi-au sangerat genunchii, din care s-au prelins picaturi reci de sange. Si in pielea ta gasesc desertul. In porii ei simt granule de nisip, iar in mangaierea ei gasesc ploaia care nu pedepseste niciodata, ci doar binecuvanteaza. In culorile curcubeului, lumina din ochii tai, gasesc speranta ca nu ma vei uita niciodata.

Iar fruntea ta cu riduri aduce multe cu cerul instelat. Ma opresc pentru o secunda pe un pod vechi ca sa sa pot sa-l ascult. Aud sclipirile de stele si le inteleg povestea. Si in furtuni iti gasesc lacrimile. Si in curcubeu dau nas in nas cu cel mai frumos zambet din lume. Ma bucur totusi ca ai construit in nori aceleasi vise in care ne intalnim noaptea... In nemarginirea orizontului iti descopar sufletul. E un pic ciudat, este chiar mai frumos decat mi-am imaginat… Si in mijlocul pustiului nu gasesc nimic in afara de tine. In imbratisarea ta regasesc tot dorul, toata asteptarea, tot suspinul, dorintele adunate si scazute. Tot ce am asteptat o viata.

Raspuns:

Pentru ca daca ai norocul sa-l fi intalnit pe el, acela, e minunat. Noi am avut acest noroc. Am stiut si eu si el ca fiecare pentru celalalt eram aceea si acela si am format asa cum zici 1+1=1. E minuat si acum sa am ,,fluturi" in stomac, sa ne comportam ca si cum am fi impruna de vreo 2 luni ! Ai dreptate cuvintele sunt prea sarace sa descrie. De ce el? Pentru ca el e originalul! Asa simt eu.

De ce Tu si nu Altul?

Mi-ai spus intr-o zi ca vrei sa mergem acasa. Nu intelegeam la casa cui si de ce. M-ai luat de mana si am mers spre casa in care tu locuiesti, in casa in care mi-am lasat noptile.

Apoi, in alta seara ma asteptai in casa ta. Am batut la usa diferit, adica am batut la fel dar iti simteam sufletul cu mine si, cand ai deschis mirosea a citrice, a caldura, a deschis, a bunatate, a mirodenii si mi-am zis : "Asa vreau sa miroasa la mine acasa!" . Astazi m-ai intrebat de ce TU si nu Altul? In momentul in care mirosul mi-a inundat narile inima mi s-a oprit. De ce Tu si nu Altul?

Alte motive ar fi :
-felul in care ma imbratisezi. Ma cuprinzi cu mainile si cu picioarele si-ti asezi trupul peste al meu de parca 1+1 ar fi egal cu 1.
-felul cum ma privesti cand toate lucrurile pe care le tin in mana urmeaza legea gravitatiei si sfarsesc pe podeaua nebuna.
-felul cum ma alinti, nu iubi sau iubito, ci mult mai original decat pot asterne eu pe hartie sau pe monitorul mult prea murdar ca sa iti mai pot citi ceva.
-felul cum ma tii de mana pe strazile intunecate. Mergem spre casa si imi cuprinzi degetele in mod involuntar .
-felul cand ma trezesti cu mult dupa miezul noptii ca sa-mi spui ca iti este dor de mine.

Lista ar putea continua dar e 5, e dimineata, ascult VST si-mi doresc sa mergem in vacanta.

Mama, te rog sa nu plangi-cea mai buna carte!!!


Mama, te rog sa nu plangi


„Am hotarat tarziu sa incep aceasta poveste, dupa o noapte in care l-am visat din nou pe tata. Mult imbatranit, intr-o celula, asa mi-a aparut in vis. Avea o barba lunga, alba, nepieptanata, parca nesfarsita. Ma privea deprimat. «Iarta-ma, fiule...», mi-a spus, ingrozitor de palid si de speriat. Abia putea sa vorbeasca.

M-am apucat sa scriu primele randuri avand in minte imaginea lui din vis. Era de nerecunoscut, ca atunci, la proces. As fi vrut sa incep cu mult inainte, dar, de fiecare data, simteam ca nu incerc altceva decat sa transcriu un trecut si astfel sa-l ingrop. Or, timpul acela nu se lasa usor ucis, el trebuia sa traiasca numai in mine, viu, perpetuu, intim, nu eliberat ca sa se pulverizeze. Dar, visandu-l repetat pe tata in carcera, am inceput sa gandesc altfel. Zilele acelea de ieri, de fapt de demult, imi cereau dintr-o data sa le fac loc in afara. Perdeaua trebuia trasa. Mama, te rog sa nu plangi

Poate ca paginile pe care le scriu acum vor deveni o carte; daca nu, manuscrisul il voi aseza cu discretie in biblioteca din casa parintilor, ridicata in linistea unui pamant unde am fost adus pe lume si caruia ii intorc peste timp recunostinta, lasandu-i ca amintire o frantura de viata, lui si celor care, intamplator, vor gasi caietul caligrafiat cu rabdare si durere.“ (Constantin Popovici)


Autor carte: Constantin Popovici; Carte aparuta la editura Humanitas

duminică, 15 august 2010

marți, 10 august 2010

azi?

e august...