marți, 27 iulie 2010

Puterea cuvintelor nerostite!

Am observat că oamenii se tem de bucurie. Toţi declară că-şi doresc fericirea, dar se poartă ca şi cum ar alunga-o. De parcă, fiind fericit, ai fi vinovat cumva faţă de ceilalţi. Ori nu ştim cu adevărat cum să ne bucurăm, ori ştim, în sinea noastră, că bucuria e o umbră trecătoare, fragilă şi perisabilă, iar s-o ai în spate, devenind deja o bucurie trecută, e mai rău decât una pe care-o tot amâni, cu riscul s-o stingi. Şi-atunci conjugăm verbul "a nu spune". Ea nu spune ce simte, el nu dă glas vâlvătăii din suflet, iar lumea e o lume cenuşie care vorbeşte-n şoaptă de bucuria care-ar putea fi.

Pofta buna la citit!

In vreme ce goneam pe drumul catre mare, gandul meu zbura pe carari diferite. Muzica se auzea in surdina, iar zgomotul rotilor ciupind rapid asfaltul aproape ca o acoperea. Vocea lui din telefon ma speriase. Ii simtisem tristetea din glas, epuizarea si dorinta de a nu mai fi. Mi-am dorit sa ma intorc, sa cobor atunci din masina, sa alerg in sens invers cele cateva zeci de kilometrii care deja ne desparteau de oras, lasandu-mi prietenii sa-si continue drumul catre distractie.

Mi-as fi dorit sa-i fiu alaturi, sa-i mangai parul des si vesnic ciufulit, sa ii tin capul in poala si sa-i pot spune ca totul va fi bine. Ca se putea odihni in bratele mele, ca aveam sa-i veghez somnul si sa-i alung cosmarurile.

Stiam insa prea bine ca m-ar indeparta cu mult inainte sa ajung langa el. Ca si-ar feri privirea obosita de ochii mei si mi-ar spune ca batusem drumul in zadar, ca nu aveam sa-i fiu de ajutor, de vreme ce totul era bine, ca nu avea nevoie de maini sa-i mangaie parul si nici de asigurari optimiste rostite timid in ureche.

Nu i-am spus niciodata ca il iubesc, i-am marturisit celui de langa mine, in vreme ce incercam sa-mi alung gandurile prapastioase. Acesta mi-a raspuns mustrator ca sentimentele, in special cele pozitive, trebuie impartasite indiferent daca sunt reciproce sau nu. Fiindca lucrurile rostite au un fel anume de a se implini mai repede si mai frumos decat cele tinute pentru sine. Si ca tocmai din acest motiv dorintele trebuie si ele pronuntate cu glas tare si nu in gand asa cum credeam eu. Era adevarat… e nevoie sa te faci auzita pentru a fi ascultata.

Cuvintele au putere, am recunoscut fata de cei din jur. Apoi le-am povestit despre expozitia foto cu imagini microscopice in care era ilustrata structura apei din diferite recipiente pe care erau scrise cuvinte de tot soiul. Apa din cele cu mesaj pozitiv oferise imagini superbe, ordonate, calde. Cea din recipientele cu mesaj negativ avea insa o structura hidoasa, dezorganizata, ametitoare. “Suntem saptezeci la suta apa”, ne avertiza filmul cu pricina indemnandu-ne sa constientizam forta vorbelor noastre.

Nu am cautat niciodata sa verific veridicitatea experiementului cu pricina. Fiindca eu vreau sa cred cu toata inima in puterea cuvintelor si in abilitatea lor de a ne face fericiti. Si vreau sa imi imaginez ca daca odata i-as scrie iubitului meu pe piept ca il iubesc, mi-ar simti dragostea cu fiecare celula din inima. Dar pana acolo e drumul imposibil de parcurs. Iar astazi, cand stiu ca viata lui sa arata intocmai ca imaginile surprinse in recipientele cu mesaje dureroase, nu stiu ce sens ar avea sa-i complic existenta deja data peste cap cu “te iubesc”-ul meu. Asa ca am decis ca, macar pentru moment, cea mai buna declaratie de dragoste pe care i-o pot face este sa nu spun nimic. Sa-i fiu alaturi fara a-l lasa sa simta ca i-am sarit in ajutor, sa imi arat iubirea fara a o rosti, sa ii dezmierd parul, fara a-l face sa se simta protejat, sa las tacerea sa modifice chimia complicata a unei povesti pe care, poate, odata am sa-mi fac curajul sa o astern pe hartie.

luni, 26 iulie 2010

Cea mai frumoasa declaratie de dragoste din Univers

El mi-a fost coleg de liceu. In adolescenta era un mare crai si nu mi l-as fi imaginat vreodata indragostit lulea.

In urma cu cateva zile am gasit intamplator blogul sau si, odata cu acesta, cea mai frumoasa declaratie de dragoste pe care mi-a fost dat sa o citesc vreodata. Am descoperit cu placere un fost ‘baiat-rau’ transformat acum intr-un barbat matur, sigur pe el si pe dragostea sa, capabil si bucuros sa isi declare iubirea cu cele mai alese cuvinte:

The Scientist

Exista o stiinta a felului in care doi oameni se intalnesc. Prea multe detalii se sincronizeaza. Prea multe momente in care totul e prea aproape sa nu se intample.

Nu cred in intamplator.

Prezentam un eveniment intr-un club. Nu prea era lume. De foarte multe ori in seara aceea eram aproape sa plec. M-a rugat patronul localului sa astept putin.

Daca nu ma ruga?

Evenimentul avea sa iasa bine. Si eu aproape sa plec. N-a avut bani schimbati si am asteptat la bar, sa-mi aduca din birou. Atunci a venit cea cu care azi ma insor. Mi-a cerut numarul de telefon.

Si daca omul acela ar fi avut banii pregatiti?

Probabi nu m-as mai fi intalnit cu ea niciodata.

Si daca uita sa memoreze numarul?

Probabil nu m-ar mai fi sunat niciodata. M-a sunat dupa 2 zile. Ne-am intalnit in Piata Universitatii. “Daca nu-mi place o duc in Cafeneaua Actorilor. Daca imi place mergem in Piata Romana, la Mon Cher”. Si ma fascineaza detaliile. Era in detaliu asa cum as fi gandit-o, daca mi-as fi propus. Era o tipologie de fete de care ma indragosteam. Nu era dintre ele. Era tipologia fetii de care nu ma indragostisem niciodata. Dar pe care o cautam fara sa-mi formulez.

Au fost cele mai fascinante ore pe care le-am trait. Vorbeam cu ea in senzatia ca m-am intalnit cu om pe care-l stiam si cu care nu ma vazusem de vreo 20 de ani. Trebuia sa-i povestesc ce-am facut cat timp a lipsit.

Pare ca scriu asa, ca sa sune misto. Ce e insa superb e ca nu. Si cred ca atunci cand ai intalnit-o, sau l-ai intalnit stii asta. Iti e stupid de evdent. Si cred ca poti fi indragostit de un om 5 ani de fiecare data. Si cred ca exista o stiinta a felului in care doi oameni se intalnesc. Prea multe detalii se sincronizeaza. Prea multe momente in care totul e prea aproape sa nu se intample, pana cand se intampla.

ce e IM Possible???

~~povesti~~


"A trecut prin fata mea cu o carte si radea. In acel moment m-am blocat. Secundele acelea parca ar fi inghetat, parca totul venea dintr-un alt timp. Am avut sentimentul ca retraiesc un moment pe care l-am trait deja. Lucru imposibil, era prima data cand ma aflam in acea sala si prima zi in care am cunoscut-o.(...)"



”Am avut senzatia ca il stiu dintotdeauna. Am avut o foarte puternica telepatie intre noi....el simtea la fel. Ne citeam gandurile. Ne-o luam pe dinainte cu raspunsul pe care urma celalalt sa il dea. Cum trecea timpul, pe zi ce trecea aceasta legatura era din ce in ce mai puternica.”



”Compatibilitatea mentala, intelectuala, la nivelul simturilor este covarsitoare. Fiecare din noi stie ce vrea celalalt sa spuna, este multa liniste in jurul nostru, armonie. Nimic nu are puterea sa produca dizarmonie pentru ca intra in functiune acel ceva din amandoi care potoleste, impaca.”

vineri, 23 iulie 2010

joi, 15 iulie 2010

luni, 12 iulie 2010

Joke

„as vrea sa fim singuri in telecabina :">suspendati inghetati si fara lumina :-" anuntati ca in 11 ore va porni curentu` nevoiti a ne incalzi sa traim momentul ! :X” =))=))=)))))))))))

duminică, 11 iulie 2010

Iubirea imaginara: pacoste sau prieten?





Ai stat vreodata in liniste sa iti asculti gandurile? Cand totul s-a stins, cand ai creat in jurul tau acea liniste pentru a putea sa-ti odihnesti rationalul, uneori se naste vocea gandurilor.

E surprinzator sa descoperi mesajul si e surpinzator sa observi trecerea de la realitate la imaginatie. Iti ia doar cateva secunde sa dai nastere unei intregi opere plecand de la o simpla imagine. E ca si cum incet, incet ai tese o panza de ganduri.

Totul se schimba. Un simplu zambet pe care l-ai primit capata atatea seminficatii si tinzi sa iesi din firul realitatii. Mi-a zambit si intr-un mod neobisnuit, fara cuvinte, mi-a comunicat ca se bucura ca ma vede. Ochii lui, care ma urmareau, imi transmiteau mesajele pe care vroiam sa le aud.

Adrenalina. Entuziasm. O serie de emotii care te incearca si iti aduc zambetul pe buze de fiecare data cand revii la gandul primordial. Culmea te umple de energie, te hraneste si iti trezeste imaginatia. Ce mai poveste. La mine urmeaza dans, pian, campuri inflorite si priviri indelungi pline de semnificatii. Ma las prinsa in acest vis si totodata ma umplu cu asteptari.

Astept clipa urmatoare, astept sa gasesc la el urmatorul semnal, astept sa tes din nou o panza plina de semnificatii inlantuite. Un scenariu atat de dragut si plin de romantism, nu? E aproape ca o reverie si poate sa te hraneasca asemeni unei poezii, atata vreme cat constientizei ca exista posibilitatea sa ramana doar atat.
Un scenariu minunat pe care poate l-ai trait sau l-ai personalizat in felul tau. Un scenariu care te trezeste la viata, care iti da speranta, un scenariu care naste in tine emotii si fluturasi in stomac.

Pana aici, nicio problema , daca si obiceiul iubirii tale exista si experimentati aceleasi siruri de actiuni. Nu e nevoie de prea multe cunvinte, misterul face totul sa fie palpitant si asemanator povestilor de amor pe care le-ai vazut in filme. Insa ce se intampla daca de fapt totul e rodul imaginatiei tale?

Trezeste-te femeie!

As fi vrut sa visez in noapte itinerariul unei femei care s-a nascut pentru a atinge calitatea in orice arie a vietii. Dar n-am facut-o. Nu m-am trezit intr-o dimineata cu o tabla plina de imagini, sunete, cunostinte si mai presus de toate vointa pentru a-mi celebra propria opera de arta feminina.

Nu cred sa fi existat asemenea miracole ale naturii in trecutul zbuciumat si profund al doamnei.

Uneori ne-am clatinat prin timp, balansand de la o experienta la alta in cautarea visului pierdut, in cautarea intelegerii trairilor care ne invadeaza zi de zi existenta. Si n-au fost putine obstacolele. Asa suntem noi ,ne-am nascut sa creem dar adeseori uitam sa o facem pentru noi mai intai.

Am uitat pana sa mai si visam, sau si daca o facem, avem grija sa stergem cu buretele ravasele de dorinta cu masti si blazari, cu refugiul intr-o mare de superficialitate.

Nu ne-am nascut sa ne complacem in relatii.

Nu ne-am nascut sa fim martire.

Nu ne-am nascut sa ne abandonam in copii, in munca asidua, lumi ireale pline de fantasme ucigatoare si nicidecum sa ne consumam clipele petioase mergand fara sa stim unde, si deschizand usile fiecarei farame de minciuna a societatii, parintilor si mai ales genelor indoctrinate de ancestrii.

Belestemata fie ignoranta, caci nu ii dam voia sa puna stapanire pe noi! Parca am innebunit cu totii, ne place sa gustam aceeasi amaraciune ani la randul si traim intr-o amorteala din care nici macar cele mai mari catastrofe ale lumii nu ne mai salveaza.

Pasivitatea ma omoara, cum poti sa ajungi sa faci din suferinta un obicei, cum poti sa ramai muta si perplexa in fata vietii?

Imi alearga sangele in vine cand ma gandesc la acest pictorial lipsit de orice forma de animatie pe care il vad in jurul nostru.

Cine ti-a spus ca visurile nu devin realitate? Cine a indraznit sa iti inunde mantia sperantei si vointei de face lucruri marete?

miercuri, 7 iulie 2010

vineri, 2 iulie 2010

:-?

hey, it's summerrr:X:X:X