sâmbătă, 18 decembrie 2010

Si pentru ca ne place zapada:X...




Si ptr ca e iarna...

Puşca-Nichita Stanescu!

Pusca este alcatuita din trei parti:
partea de sus,
partea de mijloc,
si partea de sus.

Partea de sus este compusa din:
partea de sus a partii de sus si
partea de mijloc a partii de sus si
partea de jos a partii de sus.

Partea de mijloc este compusa din:
partea de sus a partii de mijloc si
partea de mijloc a partii de mijloc si
partea de jos a partii de mijloc.

Partea de jos este compusa din:
partea de sus a partii de jos si
partea de mijloc a partii de jos si
partea de jos a partii de jos

joi, 25 noiembrie 2010

???

Adik???...ajungi acasa...deschizi cu nerabdare calculatorul...intrii pe mess...DEZAMAGIRE...iar nu ai gasit niciun offline de la el...niciun offline in care te roaga sa va intalniti...te roaga sa-i ierti...te roaga sa va impacati...te roaga sa brodezi o relatie...o poveste de dragoste fascinanta asemenea celor 2...care ii vezi in fiecare zi atat de fericiti! Dezamagita...oftezi si iti zici: Poate maine o sa-mi dea un semn, poate maine o sa-mi scrie ceva...poate maine...Si constati ca "maine" e echivalent cu niciodata! Apoi iti suna telefonul. Tresari: EL E!...ba nu...nu e el...de cate ori ai crezut ca e el si nu a fost...nu are cum sa fie de data aceasta. Raspunzi...cineva in partea cealalta te lasa sa spui singura un "Da!" hotarat. iti inchide...dar cine e? nu ai de unde sa stii pt ca numarul e necunoscut! Ah! ce pacat...si dupa un moment iti amintesti ca de fapt ai auzit cum respira...era acea respiratie cunoscuta care se auzea cand vorbeati in acea perioada...cand dupa ce vorbeati un timp va luati un moment pauza fara ca niciunul sa zica ceva! Si daca totul e mort ce treaba ar fi avut sa te sune?!...nu poti dezlega singura misterul. si lasi ca lucrurile sa decurga normal fara ca tu sa mai faci nimic........a 2-a zi ajungi acasa deschizi cu nerabdare calculatorul...intrii pe mess...DEZAMAGIRE...iar nu ai gasit niciun offline de la el...niciun offline in care te roaga sa va intalniti...te roaga sa-i ierti...te roaga sa va impacati...te roaga sa brodezi o relatie...o poveste de dragoste fascinanta asemenea celor 2...care ii vezi in fiecare zi atat de fericiti!

duminică, 14 noiembrie 2010

Comparatia cu avionul...

Barbatul pana in 20 de ani: Avion de Hartie

Numai zboruri rapide, de scurta distanta si foarte scurta durata.



De la 20 la 30: Avion de vanatoare

Intodeauna la post, 7 zile pe saptamana. Ataca orice obiectiv.

Capabil sa execute diferite misiuni chiar cand acestea sunt la un interval
scurt de timp.



De la 30 la 40: Aeronava comerciala

Mentine orare regulate. Destinatii destul de cunoscute si de rutina.

Zborurile intodeauna ies la ora prevazuta, dar mai necesita mutari

si adaptari care irita clienti.



De la 40 la 50: Aeronava comerciala pentru zboruri internationale.

Functioneaza la orele de lux. Destinatii de inalt nivel cu rare abateri.

Clientela soseste cu mari sperante.




De la 50 la 60: Aeronava cargo

Pregatiri intense si multa munca inainte de decolare. Odata in aer,

manevreaza lent si ofera foarte putin confort in timpul zborului.

Clientela este compusa in majoritate din valize si tot felul de vechituri.



De la 60 la 70: Deltaplan

Necesita conditii externe exceptionale pentru a-si lua zborul, de o munca

teribila pentru a decola iar dupa aceea evita manevre bruste pentru ca sa

nu cada inainte de de timp. Dupa aterizare, demonteaza si strange tot
echipamentul.



De la 70 la 80: Planor

Zboara uneori, dar numai ajutat. Repertoriul manevrelor extrem de limitat.

Odata ajuns la sol are nevoie de ajutor pentru a ajunge la hangar.



Dupa 80: Aeromodel

Este doar decorativ, de functional nici nu se mai pune problema.

vineri, 12 noiembrie 2010

joi, 11 noiembrie 2010

Tu te-ascunzi pe sub copaci..
Ferestrele mi le pazesti.
Astepti sa fac un pas, un gest..
Aceste jocuri le detest.

Tu n-ai rabdare sa asculti,
Gura mi-o-nchizi cand ma saruti.
Si ne iubim ne iubim, ne iubim, ne iubim..
Ca niste surdo-muti.

Numai tu poti sa astepti,
Cand zbor acasa..
Numai tu cu ochii tai verzi...
Cu buzele gustoase.

Poezii de dragoste-mi scrii..
Poezii ca niste chinuri dulci..


Mai bine ar fi sa-mi scrii prostii..
Si sa te duci.

Eu numai una imi doresc:
Sa te iubeeeeesc.
Sa te astept, sa te visez..
Si sa-ti arunc in piept sageti.

Numai tu poti sa astepti
Cand zbor acasa..
Numai tu cu ochii tai verzi..
Cu buzele gustoase.
Numai tu,
Tu ma-ncalzesti..
Cand ma dezvelesc, ma invelesti..
Numai tu cu ochii tai verzi..
Cu mainile reci..
Cu mainile recï...
e toamna tarzie, baby...
ma cheama maria. maybe...
mare-i bucuria sa-ti cant de dor...
lunga e noaptea...nu vine somnul la gene-ene...
in palma simt bataia inimii tale...
tu taci si asculta...daca ai insomni, baby,
bea un ceai cu lamaie verde cu iasomie...
si eu langa tine usor intinsa pe masa...
baby viata-i frumoasa...

Eu dorm...

Eu dorm, nu ma-ntreba de viitor
Eu dorm, dar nu inseamna ca mi-e somn
Eu ochii i-am inchis de mare dor
Te vad numai pe tine-n dormitor
Eu dorm...

Nu stiu daca-as putea sa ma trezesc
Mi-e somn, dar as mai vrea sa te iubesc
La piept doresc puternic sa te strang
Mi-e dor, vreau sa te simt, de asta plang
Mi-e dor...

Saruta-mi ochii, nu mai vreau sa ma trezesc
Doresc cu tine alaturi sa imbatranesc
Doresc, doresc, doresc...

Ascult de parca-i vocea-n receptor
Acum ma simt mai calda,de parca zbor
Viata este la rascruce-un semafor
Iubirea este rosu intre bou si toreador...

Saruta-mi ochii, nu mai vreau sa-mbatranesc
Numai cu tine alatur vreau sa ma trezesc
Doresc, doresc, doresc...

miercuri, 10 noiembrie 2010

.


El e REX!

joi, 14 octombrie 2010

Zaho Je te promets le Clip Officiel HD

Je te promets ...

http://www.youtube.com/watch?v=Po6h3Z-wJvM

marți, 28 septembrie 2010

Ce inseamna a-ti fi dor...?

A-ti fi dor inseamna a te lasa purtat pe aripile vantului pentru a ajunge in gandul lui...A te inveli in fiecare seara cu umbra inimii lui...A asculta ciripitul pasarilor cu speranta ca iti aduc un mesaj de la el...A te uita in oglinda si a vedea chipul lui...A ii simti bratele inconjurandu-te atunci cand iti e frig...A ii auzi vocea in cea mai mare aglomeratie...A ii simti gustul sarutului in toti porii pielii tale...Si toate astea de la sute de kilometri distanta.

Se va gasi oare vreun leac pentru dor in absenta persoanei dorite? Nu, dar desigur putem incerca fel de fel de metode care ne amagesc ca ar putea da rezultate.

Incepi prin a-i nega si ignora existenta. Ne putem preface ca e ireal. Dar nu pentru mult timp. Amintirile ies la iveala. Te simti din ce in ce mai gol, mai pustiit. Ceva nu e in ordine. Ceva lipseste. Invelisul incepe sa se crape, sufletul tau incepe sa iasa din colivia in care l-ai inchis. Incepe sa ii simta si mai tare lipsa. Numele lui iti apare din nou pe buze. E parte din tine si asta nu mai poti ignora. Incetul cu incetul globul de minciuni dispare ca fumul de tigara...Doamne, cat iti e dor de el!!!

Dor...

Nici macar nu iti doresti cu adevarat sa scapi de dorul de el. Nu ai mai simtit niciodata in acest mod lipsa cuiva. Sunt momente in care iti doresti cu disperare sa ii auzi vocea fie si prin telefon. Ai o nevoie continuua sa il privesti in ochi. Sa ii simti respiratia.

Si te trezesti intrebandu-te: Oare el simte la fel? Sau macar ii e vreun pic dor de tine? Stii bine ca da. Ii e. Poate in aceasi masura ca si tie. Dar ai nevoie de o confirmare. Ai nevoie de cateva cuvinte care stii bine cat de nesemnificative sunt. Dar ai nevoie de ele. Chiar daca sufletul tau stie ca si el are nevoie de tine.

Si te intrebi. De ce e nevoie de atata dor? De atata suflet insangerat? De ce nu puteati fi unul langa celalalt? De ce nu ai putea sa te bucuri de prezenta lui zilnica? De ce nu ai putea fi langa el si numai sa ii dai o palma cand te enerveaza si el sa iti fure un sarut?

Dar poate e mai bine asa. Poate daca ati fi avut o sansa nu ai fi facut decat sa ii dai cu piciorul. Poate nu ai fi fost asa cum crede el. Poate nu ai fi fost suficient de buna pentru el. Poate nu ai fi fost in stare sa il faci fericit. Si te macina atat de mult gandul ca nu poti afla.

Nu iti ramane decat o intrebare care te chinuie. Te tortureaza. Oare si el simte la fel? Of...Daca ai putea sa te uiti in ochii lui si sa ii citesti sufletul...

Dor...

Dar ce folos sa ii zici ceva? Daca primesti un raspuns sec? Ce te faci atunci? Te inchizi in tine, iti infranezi fiecare impuls de a-i spune, incerci sa iti domini instinctul...Nu vrei sa fii slaba. Cu atat mai putin sa ii pari lui slaba. Si rezisti...Rezisti...Rezisti...Dar in miezul noptii te trezesti cu telefonul in mana. Ii scrii mesaj. Astepti cu nerabdare raspunsul lui. Suna telefonul. O prietena. Inchizi repede. Mai suna o data. Nici de data asta nu e el. Primesti in sfarsit un mesaj scris in graba: „noapte buna!”. Te infurii. Iti juri ca nu o sa mai vorbesti cu el. Te certi pe tine insati pentru acel moment. Dar iti dai seama ca nu are nici un rost. Asta nu o sa te faca sa ii simti lipsa mai putin. Nimic nu te va face sa ii simti lipsa mai putin. Poate doar uitarea lui. Dar cum sa uiti ceva ce nu poate fi uitat? Cineva ce e acolo in fiecare gura de aer, in fiecare silaba rostita, in fiecare fir de par. Te-ai resemnat demult la gandul ca nu il vei putea uita. Si Doamne nici nu vrei sa il uiti.

Dor...

Dar oare are vreun rost sa ii marturisesti? Oricum cinci cuvinte nu inseamna nimic. Nu pot masura intensitatea a ceea ce simti. Asta se vede doar in privirea ta... Dar el e prea departe. Atat de departe de tine si totusi atat de aproape de inima ta.

luni, 27 septembrie 2010

Iubire cu parfum de septembrie...

Fereastra deschisa pe jumatate ce lasa zgomotul oamenilor, al florilor, dar mai ales al vantului sa patrunda intr-o camera intunecata si ferecata de visuri. Un miros proaspat si straniu venea, odata cu melodia ce se auzea din capatul strazii. Voci de copii zglobii si raze indiscrete ale soarelui de octombrie ce poposisera din nou in oras. Din tocul ferestrei ce se incapatana sa nu permita toamnei sa intre in incapere, se rezema o fata tanara, cu ochii pe jumatate inchisi ce nu putea alunga parfumul dureros al unei luni trecute de octombrie. Facu cativa pasi in camera, de parca ar fi vrut sa se trezeasca intr-o dimineata amortita de iarna, cand si simtamintele ei erau la fel de inghetate ca florile de afara.


Iubire cu parfum de octombrieTrase draperiile si lumina ii invada fata. Ochii ce mai intai se inchisera si se stransera ca un refuz ferm de resemnare, fura nevoiti sa se deschida larg si sa priveasca afara. Stiu ca si ea se va avanta in forfota magica, dar periculoasa a unui timp misterios si fermecat in acelasi timp. Acelasi care acum ceva timp ii adusese prima dragoste. Balustrada moale si joasa ii fu singurul sprijin atunci cand amintirea unor ganduri ascunse o sagetara pe ascuns.


Ridica ochii spre cer. Acelasi albastru pur ce o acoperise acum catva timp...o iubire. O iubire falsa asa cum obisnuia sa gandeasca. Iubirea unor copii mult prea tineri pentru a o infrana, dar destul de maturi pentru a o putea trai asa cum simteau. Zambete si priviri din trecut o chinuiau acum, cand gura si ochii ei nu se mai puteau impreuna ca atunci, pentru a recompune fiinta plina de fericire din trecut.


Iubire cu parfum de septembrie Cand o raza rebela se furisa de dupa un bloc gri, stiu ca nimic nu va mai invia, nici macar o iubire ce existase numai in inima ei si a lui, niciodata in inima lor. Trecusera cateva toamne, nu le mai stia sau nu le mai putea tine randul. Si de fiecare data era la fel. De fiecare data inima ei isi amintea. Zambi trist cand prima lacrima ii incolti in gand. Niciodata nu mai avea sa fie cum a fost. Niciodata soarele nu avea sa straluceasca la fel, niciodata pasii nu i se vor mai indrepta la fel de vioi catre un om, pentru simplul fapt ca anii ei de nebunie si inconstienta trecusera.

sâmbătă, 18 septembrie 2010

Secret!




Intr-unul din filmele mele preferate, Closer, un personaj spune la un moment dat ca avem nevoie de adevar, pentru ca fara el, am fi animale. Toti pretindem ca spunem adevarul, poate ne si dorim sa o facem, dar cu siguranta asteptam din partea celorlalti sa fie sinceri cu noi. Dar atunci cand primim ceea ce ne-am dorit, si anume, adevarul, sau mai bine spus, cand adevarul ne izbeste in fata, dureros, crud uneori sau de nesuportat, nu am prefera sa nu -l fi aflat? Sa ramanem, asa cum ii place prieteni mele, A, sa spuna “in balonul nostru de sapun”? Balonul se sparge intr-o zi, cu sau fara voia noastra si atunci descoperim ca omul alaturi de care am dormit 16 ani in pat este un strain. Aflam ca toate perceptiile noastre sunt eronate si lumea se prabuseste. Lumea construita de noi devine o himera.

Ce ne ramane? Dezamagirea, deziluzia, rana produsa de tradare, furia, dorinta de razbunare si teama de suferinta? Sau ne pierdem definitiv increderea in oameni. Pentru mine, a nu fi animale inseamna a avea incredere. Pentru ca daca cel de langa noi va alege sa ne insele, o va face fie ca ii acordam increderea, fie ca nu. Este un lucru pe care nu-l putem controla. Asa cum in realitate, nu il putem controla pe celalalt.

Am crezut intotdeauna ca in momentul in care intre doua persoane exista o legatura, se creeaza o conexiune, comunicarea depaseste barierele impuse de normele sociale. Depaseste politetea, complezenta si pe alocuri nepasarea. Pot sa iti spun ceea ce cred fara sa ma folosesc de artificii, menajamente, pot sa fiu sincer. Dar m-am inselat. In anumite situatii este mult mai benefic sa nu spunem tot ceea ce credem. Fara a avea secrete. Pur si simplu nu trebuie sa ne varsam toata incarcatura emotionale in bratele celuilalt, trebuie sa ne abtinem din a arunca vorbe grele, urate chiar daca acestea ne coplesesc. Nu constientizam pe deplin, dar cuvintele provoaca rani foarte adanci. Fie ele rostite, scrise, urlate, transmise pe orice cale. Cuvintele ni se intiparesc in minte si in suflet, iar ecoul lor nu se pierde poate niciodata.

Forgiving’s forgetting

M-am intrebat de multe ori daca poti ierta si uita, poti uita dar nu poti ierta, ori poti ierta fara a uita. Singurul raspuns pe care mi l-am putut da a fost ca a ierta in sine este un act care cuprinde si uitarea si ca a ierta este poate cel mai demn, mai frumos si mai bun lucru pe care un om poate sa invete sa il faca.
Incepand cu a se ierta pe sine, a-si ierta limitele, greselile, trecutul sau neputinta, si a-i ierta pe cei din jur. Pe cei care i-au facut rau intentionat sau nu, cei care nu l-au inteles, cei care nu l-au iubit asa cum a vrut sa fie iubit sau cei care au plecat lasand in urma un gol. Putini dintre noi sunt atat de norocosi incat sa fie inconjurati pe parcursul intregii vieti de oameni care sa ne faca numai bine. Nu toti cei care fac parte din lumea noastra pentru diferite perioade de timp ne sunt sau ne raman prieteni. Cineva mi-a spus odata ca un prieten adevarat este cel care apare la usa ta din senin, doar pentru ca te intreba ce faci. A te strange un brate si a-ti spune cateva cuvinte frumoase. Dar acesti oameni sunt rari, sau mai bine zis relatiile acestea nu sunt de gasit la tot pasul. Poate de cei mai multi dintre ei nu ne laga amintiri placute, dar tocmai aceasta cred ca este frumusetea actului de a ierta. Faptul ca poti schimba si alege ce fel de amintiri sa pastrezi si cum sa te raportezi la trecut.

Atunci cand cineva iti provoaca suferinta, ea nu numai ca nu dispare cu una cu doua, dar de multe ori poate fi o durere care fie si estompata de trecerea timpului, va ramane pentru totdeauna o cicatrice. Insa prin a ierta, cred ca ne putem usura existenta si putem face ca povara pe care o purtam in spate, ca bagajul de lacrimi, deceptii si tristete sa nu ne doboare. Sau cel putin sa nu ne macine la nesfarsit. Am invatat ca iertand, ma pot uita in urma si acolo sa fi ramas doar ceea ce a fost frumos. Doar bucuria, lumina si iubirea. Am observat ca exista foarte multe lucruri ce pot declansa amintiri placute. Mirosuri, locuri, obiecte, sunete, stari, iar lista poate continua. Un singur lucru este capabil sa reinvie durerea, sau sa ne aminteasca ce am simtit atunci cand a durut. Chipul sau prezenta celui care ne-a ranit. Si atunci, de ce sa nu iertam? Iertarea cred ca ne poate salva si de frica, ne poate da incredere si ne poate face sa zambim vietii fara un motiv anume, ci doar pentru ca ne este sufletul usor, impacat si liber.

Poate ca in schimb imi va lua viata intreaga sa invat sa ma iert pe mine, insa nu cred ca exista un lucru mai intelept si mai uman care sa-mi ocupe timpul ce mi-a fost daruit.

Vreau...

…sa ma trezesc cand dimineata mea, care incepe dupa ora 10, e jucausa si proaspata ca un mar verde. Sa te aud zdranganind stangaci in bucatarie si sa ma prefac mai departe ca dorm pentru ca stiu cat de dezamagit ai fi daca nu ai reusi sa duci pana la capat dorinta de a fi tu cel care ma trezeste. Sa mijesc ochii somnoroasa ca sa te vad ciufulit, cu tricoul mototolit si o cana in mana, incurcat ca nu stii unde ar fi locul perfect pentru cafeaua pregatita cu mult lapte. Sa ma ridic intinzandu-ma lenes in cautare de alinturi, sa te tachinez ca iar e capacul ridicat la wc si sa las apa sa ma trezeasca de-a binelea. Apoi, sa distrug pentru a nu stiu cata oara feng-shuiul din dulap, sa fac mofturi, sa privesc imbufnata din varful maldarului de haine si sa decretez deznadajduita: “E clar. Eu chiar nu mai am cu ce sa ma imbrac!”. Intr-un final, sa arunc ceva pe mine cu o atentie studiata pe care n-am s-o recunosc vreodata cu voce tare si sa te aud spunandu-mi cat sunt de frumoasa cand ma enervez.

…sa plec trantind usa (e curent sau poate sunt eu hiperenergica, oricum supararea mi-a trecut definitiv dupa sarutul de “Sa ai o zi buna”) si sa ajung la timp la intalnirea de la birou. Desi nu s-ar zice, nu-mi place sa fac lumea sa astepte dupa mine. Sa cunosc oameni pe care ii stiam doar din auzite si sa ridic stachete macar din cand in cand. Sa ma oftic atat de tare si de constructiv cand simt ca pierd un proiect incat sa nu renunt pana nu imi iese perfect. Ba nu, perfectibil. Altfel cum as mai invata sa trec la nivelul urmator? Sa apar cu o idee faina in mijlocul brainstormingului si sa ies sa sarbatoresc “la o tigara” cu colegii. Sa dau cu agenda de pamant ca nu mi-a amintit sa o deschid ca sa verific ce mai ramasese de facut. Sa stau pana tarziu pentru ca linistea nu are deadline si nici telefonul nu mai insista sa ma scoata din ale mele atat de constiincios.

…sa ma intorc acasa obosita dar cu chef de vorba si sa te ametesc cu detalii care nu te vor interesa niciodata dar pe care te prefaci ca le asculti. Asa, pentru ca nu vrei sa strici momentul. Sa imi povestesti lucruri care ma depasesc complet dar pe care le ador doar pentru ca vad cu cata bucurie mi le spui. Trebuie sa fie tare importante pentru tine (deci pentru mine; deci pentru noi). Sa iti pregatesc ceva de mancare, din ce-ti place tie si sa pui sare pe furis doar pentru ca stii ca m-am straduit. Niciodata nu m-am priceput la cantitati, recunosc. Sa ne tolanim apoi pe fotoliu si sa povestim despre orice suna frumos, intangibil si aventuros. Tu ii spui joaca, eu ii spun vis.

…sa ne luam in brate pe intuneric cand s-a facut deja “maine” si sa adorm uitand sa iti mai spun cat de mult te iubesc. Stii insa ca as fi vrut.

…sa pot promite ca maine nu am sa mai uit!

p.s. Daca n-as mai avea visuri, atunci ce anume mi-ar mai da prilejul sa le transform in realitate?

marți, 7 septembrie 2010

Epilog!

Conducea grabit si cu o mie de ganduri pe minut. Apasa pedala de acceleratie nerabdatoare si rafala de vant de pe geamul deschis i-a adulmecat prin parul lung. Era racoare si la meteo anuntasera mai mult de 30 de grade, asfaltul se simtea moale sub presiunea rotilor… Dar unde venea atata frig? In coltul ochilor, doua lacrimi sarate se prelungeau nestiute in aroma dulceaga a parului. Ciudat. Cand s-a surprins in oglinda masinii acum cinci minute, intreaga fata ii era traversata de un zambet tamp care o enerva la culme pentru ca nu putea sa-l faca sa se stearga. De ce curajul ei intrase tocmai acum in ceasul mortii, acum cand se simtea atat de agitata si vie?... Astazi era mult mai cald decat au prognozat la meteo… isi putea simti broboanele de sudoare cum se strang una langa alta, mut, prostite, grele si apasatoare. Si apasa si mai tare, cu o nervozitate crescanda, pedala de acceleratie…

Era o hotarare pe care o luasera amandoi de mult, dar niciunul nu avea curajul sa o rosteasca, sa o gandeasca, sa sparga nesansa unui sir lung de fatalitati. Rostirea ei inseamna sfarsitul a tot si nu vroia inca, nu acum, nu sfarsitul a tot ceea ce i-a fost dat sa traiasca cu el. Da… pentru ei doi nu mai exista nicio speranta, dar poate ca meritau totusi amintirea celui mai frumos adio. Ei doi n-aveau nici o sansa, o inganau ca un ecou peretii exagerat de curati si frumosi, ingrozitor de albi si goi. Era sfarsitul, i-a spus un gand tremurat, cu vocea stinsa, in timp ce lasa masina in urma si incerca stangaci sa deschisa usa… Acum e acum…. sau nu o sa mai fie niciodata. Nu o sa mai fie niciodata… Ii venea sa-si smulga inima, sa o plesneasca cu palmele de toti peretii blocului, sa o chinuie cu aceeasi intensitate cu care o chinuia ea acum... In niciun loc de pe fata pamantului nu a intalnit atat frig in fiecare milimetru de piele si pori...

sâmbătă, 4 septembrie 2010

"Wake Me Up When September Ends"

Summer has come and passed
The innocent can never last
wake me up when September ends

like my father's come to pass
seven years has gone so fast
wake me up when September ends

here comes the rain again
falling from the stars
drenched in my pain again
becoming who we are

as my memory rests
but never forgets what I lost
wake me up when September ends

summer has come and passed
the innocent can never last
wake me up when September ends

ring out the bells again
like we did when spring began
wake me up when September ends

here comes the rain again
falling from the stars
drenched in my pain again
becoming who we are

as my memory rests
but never forgets what I lost
wake me up when September ends

Summer has come and passed
The innocent can never last
wake me up when September ends

like my father's come to pass
twenty years has gone so fast
wake me up when September ends
wake me up when September ends
wake me up when September ends

marți, 24 august 2010

Nuferi albi

Văd nuferi albi în ochii tăi
Iubirea nu dispare
În suflet simt norii cei grei
Cu ploaia călătoare

Cu tinuta eleganta, Balerine ce danseaza, Nuferi roz ca o fondanta, Luciul apei il pateaza.


Nufar........

vezi cerul...si marea...in ochii mei

Tu...

Degetele tale sunt precum iarba cruda, moi si reci si se impletesc minunat cu gandurile mele. Buzele ti le-am gasit la tarm de mare, cu acelasi gust usor-amar, delicios si interzis, de valuri inspumate si sarate. In vanturi si la rascrucea lor, acolo unde se prind de mana si se intrec in jocuri de iubire, iti gasesc visurile, asteptarile si sperantele tale. La un loc cu ale mele.

Spre centrul pamantului iti gasesc ochii. Sunt negri ca iadul, duri ca suferinta si blanzi ca natura dupa iarna lunga. Si in apele care sunt inca limpezi citesc determinarea de a nu parasi niciodata ceea ce iubesc. In paduri iti intalnesc mainile. Sunt puternice. S-au hranit cu seva si taria copacilor si au invatat sa-si treaca degetele prin lanurile de grau cu aceeasi blandete cu care stiu sa apese strunele sufletului. In soare gasesc dogoarea cu care o sa-mi sorbi imbratisarea de pe buze, din carne si din sangele care clocotind sub pulsatia de caldura.

Bratele sunt liane de care nu as vrea sa ma desprind vreodata. In pesteri, gasesc locul moale si potrivit in care pielea mea face cunostinta cu pielea ta. In firele de iarba aspre care au rasarit printre ghetarii mari si albi iti intalnesc parul scurt. Nu ma pot abtine sa nu-ti trec mana prin par si sa-ti sarut incep pleoapele. Sunt moi si unduitoare si se intind umbros ca niste dealuri. De data asta nu vociferezi, dar respiratia ta ma arde. E ca o lava care curge fierbinte peste mine.Tu...

Degetele tale sunt precum iarba cruda, moi si reci si se impletesc minunat cu gandurile mele. Le vad in deserturile pline de imensitate, intinzandu-se la nesfarsit inaintea noastra. Buzele ti le-am gasit la tarm de mare, cu acelasi gust usor-amar, delicios si interzis, de valuri inspumate. In vanturi si la rascrucea lor, acolo unde se prind de mana si se intrec in jocuri de iubire, iti gasesc visurile, asteptarile si sperantele tale. Si sufletul imi creste groaznic, prins intre orizont si eternitate. In palmele tale gasesc vaile netede prin care mi-au sangerat genunchii, din care s-au prelins picaturi reci de sange. Si in pielea ta gasesc desertul. In porii ei simt granule de nisip, iar in mangaierea ei gasesc ploaia care nu pedepseste niciodata, ci doar binecuvanteaza. In culorile curcubeului, lumina din ochii tai, gasesc speranta ca nu ma vei uita niciodata.

Iar fruntea ta cu riduri aduce multe cu cerul instelat. Ma opresc pentru o secunda pe un pod vechi ca sa sa pot sa-l ascult. Aud sclipirile de stele si le inteleg povestea. Si in furtuni iti gasesc lacrimile. Si in curcubeu dau nas in nas cu cel mai frumos zambet din lume. Ma bucur totusi ca ai construit in nori aceleasi vise in care ne intalnim noaptea... In nemarginirea orizontului iti descopar sufletul. E un pic ciudat, este chiar mai frumos decat mi-am imaginat… Si in mijlocul pustiului nu gasesc nimic in afara de tine. In imbratisarea ta regasesc tot dorul, toata asteptarea, tot suspinul, dorintele adunate si scazute. Tot ce am asteptat o viata.

Raspuns:

Pentru ca daca ai norocul sa-l fi intalnit pe el, acela, e minunat. Noi am avut acest noroc. Am stiut si eu si el ca fiecare pentru celalalt eram aceea si acela si am format asa cum zici 1+1=1. E minuat si acum sa am ,,fluturi" in stomac, sa ne comportam ca si cum am fi impruna de vreo 2 luni ! Ai dreptate cuvintele sunt prea sarace sa descrie. De ce el? Pentru ca el e originalul! Asa simt eu.

De ce Tu si nu Altul?

Mi-ai spus intr-o zi ca vrei sa mergem acasa. Nu intelegeam la casa cui si de ce. M-ai luat de mana si am mers spre casa in care tu locuiesti, in casa in care mi-am lasat noptile.

Apoi, in alta seara ma asteptai in casa ta. Am batut la usa diferit, adica am batut la fel dar iti simteam sufletul cu mine si, cand ai deschis mirosea a citrice, a caldura, a deschis, a bunatate, a mirodenii si mi-am zis : "Asa vreau sa miroasa la mine acasa!" . Astazi m-ai intrebat de ce TU si nu Altul? In momentul in care mirosul mi-a inundat narile inima mi s-a oprit. De ce Tu si nu Altul?

Alte motive ar fi :
-felul in care ma imbratisezi. Ma cuprinzi cu mainile si cu picioarele si-ti asezi trupul peste al meu de parca 1+1 ar fi egal cu 1.
-felul cum ma privesti cand toate lucrurile pe care le tin in mana urmeaza legea gravitatiei si sfarsesc pe podeaua nebuna.
-felul cum ma alinti, nu iubi sau iubito, ci mult mai original decat pot asterne eu pe hartie sau pe monitorul mult prea murdar ca sa iti mai pot citi ceva.
-felul cum ma tii de mana pe strazile intunecate. Mergem spre casa si imi cuprinzi degetele in mod involuntar .
-felul cand ma trezesti cu mult dupa miezul noptii ca sa-mi spui ca iti este dor de mine.

Lista ar putea continua dar e 5, e dimineata, ascult VST si-mi doresc sa mergem in vacanta.

Mama, te rog sa nu plangi-cea mai buna carte!!!


Mama, te rog sa nu plangi


„Am hotarat tarziu sa incep aceasta poveste, dupa o noapte in care l-am visat din nou pe tata. Mult imbatranit, intr-o celula, asa mi-a aparut in vis. Avea o barba lunga, alba, nepieptanata, parca nesfarsita. Ma privea deprimat. «Iarta-ma, fiule...», mi-a spus, ingrozitor de palid si de speriat. Abia putea sa vorbeasca.

M-am apucat sa scriu primele randuri avand in minte imaginea lui din vis. Era de nerecunoscut, ca atunci, la proces. As fi vrut sa incep cu mult inainte, dar, de fiecare data, simteam ca nu incerc altceva decat sa transcriu un trecut si astfel sa-l ingrop. Or, timpul acela nu se lasa usor ucis, el trebuia sa traiasca numai in mine, viu, perpetuu, intim, nu eliberat ca sa se pulverizeze. Dar, visandu-l repetat pe tata in carcera, am inceput sa gandesc altfel. Zilele acelea de ieri, de fapt de demult, imi cereau dintr-o data sa le fac loc in afara. Perdeaua trebuia trasa. Mama, te rog sa nu plangi

Poate ca paginile pe care le scriu acum vor deveni o carte; daca nu, manuscrisul il voi aseza cu discretie in biblioteca din casa parintilor, ridicata in linistea unui pamant unde am fost adus pe lume si caruia ii intorc peste timp recunostinta, lasandu-i ca amintire o frantura de viata, lui si celor care, intamplator, vor gasi caietul caligrafiat cu rabdare si durere.“ (Constantin Popovici)


Autor carte: Constantin Popovici; Carte aparuta la editura Humanitas

duminică, 15 august 2010

marți, 10 august 2010

azi?

e august...

marți, 27 iulie 2010

Puterea cuvintelor nerostite!

Am observat că oamenii se tem de bucurie. Toţi declară că-şi doresc fericirea, dar se poartă ca şi cum ar alunga-o. De parcă, fiind fericit, ai fi vinovat cumva faţă de ceilalţi. Ori nu ştim cu adevărat cum să ne bucurăm, ori ştim, în sinea noastră, că bucuria e o umbră trecătoare, fragilă şi perisabilă, iar s-o ai în spate, devenind deja o bucurie trecută, e mai rău decât una pe care-o tot amâni, cu riscul s-o stingi. Şi-atunci conjugăm verbul "a nu spune". Ea nu spune ce simte, el nu dă glas vâlvătăii din suflet, iar lumea e o lume cenuşie care vorbeşte-n şoaptă de bucuria care-ar putea fi.

Pofta buna la citit!

In vreme ce goneam pe drumul catre mare, gandul meu zbura pe carari diferite. Muzica se auzea in surdina, iar zgomotul rotilor ciupind rapid asfaltul aproape ca o acoperea. Vocea lui din telefon ma speriase. Ii simtisem tristetea din glas, epuizarea si dorinta de a nu mai fi. Mi-am dorit sa ma intorc, sa cobor atunci din masina, sa alerg in sens invers cele cateva zeci de kilometrii care deja ne desparteau de oras, lasandu-mi prietenii sa-si continue drumul catre distractie.

Mi-as fi dorit sa-i fiu alaturi, sa-i mangai parul des si vesnic ciufulit, sa ii tin capul in poala si sa-i pot spune ca totul va fi bine. Ca se putea odihni in bratele mele, ca aveam sa-i veghez somnul si sa-i alung cosmarurile.

Stiam insa prea bine ca m-ar indeparta cu mult inainte sa ajung langa el. Ca si-ar feri privirea obosita de ochii mei si mi-ar spune ca batusem drumul in zadar, ca nu aveam sa-i fiu de ajutor, de vreme ce totul era bine, ca nu avea nevoie de maini sa-i mangaie parul si nici de asigurari optimiste rostite timid in ureche.

Nu i-am spus niciodata ca il iubesc, i-am marturisit celui de langa mine, in vreme ce incercam sa-mi alung gandurile prapastioase. Acesta mi-a raspuns mustrator ca sentimentele, in special cele pozitive, trebuie impartasite indiferent daca sunt reciproce sau nu. Fiindca lucrurile rostite au un fel anume de a se implini mai repede si mai frumos decat cele tinute pentru sine. Si ca tocmai din acest motiv dorintele trebuie si ele pronuntate cu glas tare si nu in gand asa cum credeam eu. Era adevarat… e nevoie sa te faci auzita pentru a fi ascultata.

Cuvintele au putere, am recunoscut fata de cei din jur. Apoi le-am povestit despre expozitia foto cu imagini microscopice in care era ilustrata structura apei din diferite recipiente pe care erau scrise cuvinte de tot soiul. Apa din cele cu mesaj pozitiv oferise imagini superbe, ordonate, calde. Cea din recipientele cu mesaj negativ avea insa o structura hidoasa, dezorganizata, ametitoare. “Suntem saptezeci la suta apa”, ne avertiza filmul cu pricina indemnandu-ne sa constientizam forta vorbelor noastre.

Nu am cautat niciodata sa verific veridicitatea experiementului cu pricina. Fiindca eu vreau sa cred cu toata inima in puterea cuvintelor si in abilitatea lor de a ne face fericiti. Si vreau sa imi imaginez ca daca odata i-as scrie iubitului meu pe piept ca il iubesc, mi-ar simti dragostea cu fiecare celula din inima. Dar pana acolo e drumul imposibil de parcurs. Iar astazi, cand stiu ca viata lui sa arata intocmai ca imaginile surprinse in recipientele cu mesaje dureroase, nu stiu ce sens ar avea sa-i complic existenta deja data peste cap cu “te iubesc”-ul meu. Asa ca am decis ca, macar pentru moment, cea mai buna declaratie de dragoste pe care i-o pot face este sa nu spun nimic. Sa-i fiu alaturi fara a-l lasa sa simta ca i-am sarit in ajutor, sa imi arat iubirea fara a o rosti, sa ii dezmierd parul, fara a-l face sa se simta protejat, sa las tacerea sa modifice chimia complicata a unei povesti pe care, poate, odata am sa-mi fac curajul sa o astern pe hartie.

luni, 26 iulie 2010

Cea mai frumoasa declaratie de dragoste din Univers

El mi-a fost coleg de liceu. In adolescenta era un mare crai si nu mi l-as fi imaginat vreodata indragostit lulea.

In urma cu cateva zile am gasit intamplator blogul sau si, odata cu acesta, cea mai frumoasa declaratie de dragoste pe care mi-a fost dat sa o citesc vreodata. Am descoperit cu placere un fost ‘baiat-rau’ transformat acum intr-un barbat matur, sigur pe el si pe dragostea sa, capabil si bucuros sa isi declare iubirea cu cele mai alese cuvinte:

The Scientist

Exista o stiinta a felului in care doi oameni se intalnesc. Prea multe detalii se sincronizeaza. Prea multe momente in care totul e prea aproape sa nu se intample.

Nu cred in intamplator.

Prezentam un eveniment intr-un club. Nu prea era lume. De foarte multe ori in seara aceea eram aproape sa plec. M-a rugat patronul localului sa astept putin.

Daca nu ma ruga?

Evenimentul avea sa iasa bine. Si eu aproape sa plec. N-a avut bani schimbati si am asteptat la bar, sa-mi aduca din birou. Atunci a venit cea cu care azi ma insor. Mi-a cerut numarul de telefon.

Si daca omul acela ar fi avut banii pregatiti?

Probabi nu m-as mai fi intalnit cu ea niciodata.

Si daca uita sa memoreze numarul?

Probabil nu m-ar mai fi sunat niciodata. M-a sunat dupa 2 zile. Ne-am intalnit in Piata Universitatii. “Daca nu-mi place o duc in Cafeneaua Actorilor. Daca imi place mergem in Piata Romana, la Mon Cher”. Si ma fascineaza detaliile. Era in detaliu asa cum as fi gandit-o, daca mi-as fi propus. Era o tipologie de fete de care ma indragosteam. Nu era dintre ele. Era tipologia fetii de care nu ma indragostisem niciodata. Dar pe care o cautam fara sa-mi formulez.

Au fost cele mai fascinante ore pe care le-am trait. Vorbeam cu ea in senzatia ca m-am intalnit cu om pe care-l stiam si cu care nu ma vazusem de vreo 20 de ani. Trebuia sa-i povestesc ce-am facut cat timp a lipsit.

Pare ca scriu asa, ca sa sune misto. Ce e insa superb e ca nu. Si cred ca atunci cand ai intalnit-o, sau l-ai intalnit stii asta. Iti e stupid de evdent. Si cred ca poti fi indragostit de un om 5 ani de fiecare data. Si cred ca exista o stiinta a felului in care doi oameni se intalnesc. Prea multe detalii se sincronizeaza. Prea multe momente in care totul e prea aproape sa nu se intample, pana cand se intampla.

ce e IM Possible???

~~povesti~~


"A trecut prin fata mea cu o carte si radea. In acel moment m-am blocat. Secundele acelea parca ar fi inghetat, parca totul venea dintr-un alt timp. Am avut sentimentul ca retraiesc un moment pe care l-am trait deja. Lucru imposibil, era prima data cand ma aflam in acea sala si prima zi in care am cunoscut-o.(...)"



”Am avut senzatia ca il stiu dintotdeauna. Am avut o foarte puternica telepatie intre noi....el simtea la fel. Ne citeam gandurile. Ne-o luam pe dinainte cu raspunsul pe care urma celalalt sa il dea. Cum trecea timpul, pe zi ce trecea aceasta legatura era din ce in ce mai puternica.”



”Compatibilitatea mentala, intelectuala, la nivelul simturilor este covarsitoare. Fiecare din noi stie ce vrea celalalt sa spuna, este multa liniste in jurul nostru, armonie. Nimic nu are puterea sa produca dizarmonie pentru ca intra in functiune acel ceva din amandoi care potoleste, impaca.”

vineri, 23 iulie 2010

joi, 15 iulie 2010

luni, 12 iulie 2010

Joke

„as vrea sa fim singuri in telecabina :">suspendati inghetati si fara lumina :-" anuntati ca in 11 ore va porni curentu` nevoiti a ne incalzi sa traim momentul ! :X” =))=))=)))))))))))

duminică, 11 iulie 2010

Iubirea imaginara: pacoste sau prieten?





Ai stat vreodata in liniste sa iti asculti gandurile? Cand totul s-a stins, cand ai creat in jurul tau acea liniste pentru a putea sa-ti odihnesti rationalul, uneori se naste vocea gandurilor.

E surprinzator sa descoperi mesajul si e surpinzator sa observi trecerea de la realitate la imaginatie. Iti ia doar cateva secunde sa dai nastere unei intregi opere plecand de la o simpla imagine. E ca si cum incet, incet ai tese o panza de ganduri.

Totul se schimba. Un simplu zambet pe care l-ai primit capata atatea seminficatii si tinzi sa iesi din firul realitatii. Mi-a zambit si intr-un mod neobisnuit, fara cuvinte, mi-a comunicat ca se bucura ca ma vede. Ochii lui, care ma urmareau, imi transmiteau mesajele pe care vroiam sa le aud.

Adrenalina. Entuziasm. O serie de emotii care te incearca si iti aduc zambetul pe buze de fiecare data cand revii la gandul primordial. Culmea te umple de energie, te hraneste si iti trezeste imaginatia. Ce mai poveste. La mine urmeaza dans, pian, campuri inflorite si priviri indelungi pline de semnificatii. Ma las prinsa in acest vis si totodata ma umplu cu asteptari.

Astept clipa urmatoare, astept sa gasesc la el urmatorul semnal, astept sa tes din nou o panza plina de semnificatii inlantuite. Un scenariu atat de dragut si plin de romantism, nu? E aproape ca o reverie si poate sa te hraneasca asemeni unei poezii, atata vreme cat constientizei ca exista posibilitatea sa ramana doar atat.
Un scenariu minunat pe care poate l-ai trait sau l-ai personalizat in felul tau. Un scenariu care te trezeste la viata, care iti da speranta, un scenariu care naste in tine emotii si fluturasi in stomac.

Pana aici, nicio problema , daca si obiceiul iubirii tale exista si experimentati aceleasi siruri de actiuni. Nu e nevoie de prea multe cunvinte, misterul face totul sa fie palpitant si asemanator povestilor de amor pe care le-ai vazut in filme. Insa ce se intampla daca de fapt totul e rodul imaginatiei tale?

Trezeste-te femeie!

As fi vrut sa visez in noapte itinerariul unei femei care s-a nascut pentru a atinge calitatea in orice arie a vietii. Dar n-am facut-o. Nu m-am trezit intr-o dimineata cu o tabla plina de imagini, sunete, cunostinte si mai presus de toate vointa pentru a-mi celebra propria opera de arta feminina.

Nu cred sa fi existat asemenea miracole ale naturii in trecutul zbuciumat si profund al doamnei.

Uneori ne-am clatinat prin timp, balansand de la o experienta la alta in cautarea visului pierdut, in cautarea intelegerii trairilor care ne invadeaza zi de zi existenta. Si n-au fost putine obstacolele. Asa suntem noi ,ne-am nascut sa creem dar adeseori uitam sa o facem pentru noi mai intai.

Am uitat pana sa mai si visam, sau si daca o facem, avem grija sa stergem cu buretele ravasele de dorinta cu masti si blazari, cu refugiul intr-o mare de superficialitate.

Nu ne-am nascut sa ne complacem in relatii.

Nu ne-am nascut sa fim martire.

Nu ne-am nascut sa ne abandonam in copii, in munca asidua, lumi ireale pline de fantasme ucigatoare si nicidecum sa ne consumam clipele petioase mergand fara sa stim unde, si deschizand usile fiecarei farame de minciuna a societatii, parintilor si mai ales genelor indoctrinate de ancestrii.

Belestemata fie ignoranta, caci nu ii dam voia sa puna stapanire pe noi! Parca am innebunit cu totii, ne place sa gustam aceeasi amaraciune ani la randul si traim intr-o amorteala din care nici macar cele mai mari catastrofe ale lumii nu ne mai salveaza.

Pasivitatea ma omoara, cum poti sa ajungi sa faci din suferinta un obicei, cum poti sa ramai muta si perplexa in fata vietii?

Imi alearga sangele in vine cand ma gandesc la acest pictorial lipsit de orice forma de animatie pe care il vad in jurul nostru.

Cine ti-a spus ca visurile nu devin realitate? Cine a indraznit sa iti inunde mantia sperantei si vointei de face lucruri marete?

miercuri, 7 iulie 2010

vineri, 2 iulie 2010

:-?

hey, it's summerrr:X:X:X

joi, 24 iunie 2010

sâmbătă, 5 iunie 2010

Alors on danse…





Alors on danse…



Qui dit étude dit travail,
Qui dit taf te dit les thunes,
Qui dit argent dit dépenses,
Qui dit crédit dit créance,
Qui dit dette te dit huissier,
Oui dit assis dans la merde.
Qui dit Amour dit les gosses,
Dit toujours et dit divorce.
Qui dit proches te dis deuils car les problèmes ne viennent pas seul.
Qui dit crise te dis monde dit famine dit tiers- monde.
Qui dit fatigue dit réveille encore sourd de la veille,
Alors on sort pour oublier tous les problèmes.
Alors on danse…
Et la tu t'dis que c'est fini car pire que ça ce serait la mort.
Qu'en tu crois enfin que tu t'en sors quand y en a plus et ben y en a encore!
Ecstasy dis problème les problèmes ou bien la musique.
Ca t'prends les trips ca te prends la tête et puis tu prie pour que ça s'arrête.
Mais c'est ton corps c’est pas le ciel alors tu t’bouche plus les oreilles.
Et là tu cries encore plus fort et ca persiste...
Alors on chante
Lalalalalala, Lalalalalala,
Alors on chante
Lalalalalala, Lalalalalala

Alors on chante
Et puis seulement quand c’est fini, alors on danse.
Alors on danse
Et ben y en a encore

Today

:(

miercuri, 26 mai 2010

vineri, 21 mai 2010

"Dragostea ramane. Doar oamenii se schimba!"

“Suferinta iti da sentimentul ca asta face parte din viata, ca este o durere nobila si mareata. E usor sa suferi din dragoste pentru o cauza sau pentru o misiune: asta inalta inima celui care sufera.”

“Indragostitii se intalnesc aici, isi potolesc setea, isi construiesc casele, isi cresc copii in jurul unei fantani.”

“Duhul si mireasa zic:VINO
Si cel care aude sa zica: VINO
Si cel insetat sa vina
Si cel care voieste sa ia in dar apa vietii”



“Dragostea este plina de capcane. Cand se manifesta, isi arata numai lumina-si nu ingaduie sa I se zareasca umbrele produse de lumina ei”


“sufar din cauza unei iubiri care nu merita. Suferim deoarece ne imaginam ca dam mai mult decat primim. Suferim deoarece dragostea noastra nu este recunoscuta. Suferim pentru ca nu ne putem impune propriile noastre reguli. Suferim fara rost: pentru ca in dragoste se afla samanta cresterii noastre. Cu cat iubim mai mult, cu atat suntem mai aproape de experienta spirituala.”




~~~Paulo Coelho-La raul Piedra am sezut si-am plans~~~

luni, 17 mai 2010

Listen to your body!

Hello, here we are like two lovers in Paris!!!

si NU!!!

sâmbătă, 15 mai 2010

Si ce daca viata e un spectacol?


Totusi, viata e un spectacol, dar la unii e fara spectatori:((

Hmmm

Uite-asa...

luni, 10 mai 2010

That I'm sorry i couldn't wear your
Halo, Halo, Halo, Halo
Sorry i couldn't be your
Angel, Angel, Angel, Angel
I'm sorry i couldn't wear your
Halo, Halo, Halo, Halo
Sorry i didn't stroke your
Ego, Ego, Ego, Oh No
I was with him but I guess i wasn't able
I'm sorry i couldn't wear your halo
Halo, Halo

sâmbătă, 1 mai 2010

...

1 mai...si ce? aceleasi idei, aceleasi ganduri, aceleasi pareri de rau, aceleasi regrete, aceeasi teama...:-<.

duminică, 25 aprilie 2010

titlu???

Nah. Nu cred. Nu stiu...

Imi vine sa rad. Imi vine sa plang. Imi vine si sa plang si sa rad. Cred ca as plange daca nu m-ar veni rasul... Ce coincidenta ca fericirea si infernul sa pice in aceeasi zi, ce mana vinovata si nesuferita a avut destinul ca sa traga sofirle si sa ne stranga in asa hal mainile si inimile. Dar astazi mi-am propus sa fiu vesela.


Hei tu, cel care ai insemnat ceva, ceva mai mult pentru mine... iti mai amintesti ce zi este astazi?



Am muncit mult sa uit si cateodata mi-e teama ca sunt doar un om ca toti ceilalti. Cateodata imi dau seama ca o sa uit, ca durerea o sa plece si odata cu ea si amintirea ta.




De dragul tau, o sa ajungi sa iubesti din nou. Dar niciodata sa nu mai spui ca pentru totdeauna.... Toate trec. Din toate, ramane doar vantul. O amintire a felului in care iesea fumul. O durere scurta si intepatoare. Raman doar dorinta de fericire si promisiunea solemna de a o gasi. Mai esti dispusa sa-i afli inca o data pretul?... Nah. Nu cred. Nu stiu.

Dincolo de uitare...

Stiu ca o sa te tradez, iubito! Cu vorbe, prin gesturi, cu trupul, dar niciodata cu inima! Daca ai fi aici, ai vedea ca ochii mei nu privesc pe nimeni asa cum te mangaiau pe tine si nu dezmiarda niciun trup asa cum il atingeau pe al tau. Tu stii, insa, ca oricate frunze ar cadea si oricate trupuri feminine ar parea ca iubesc, singura si marea mea iubire vei fi tu.


Poate parea ciudat, dar uneori inca mai astept sa iti simt palma calda pe obraz... si alteori chiar te aud venind, desi nu esti..si nu vei mai fi niciodata.


Mi-a fost teama mult timp sa ridic ochii spre cer. I-am plecat la vazul altor povesti mult mai fade decat a noastra, bucurandu-ma in sine-mi ca prin mediocritate ele erau sortite victoriei.



Mi-amintesc cum spuneai mereu ca oamenii nu ar trebui sa sufere, sa planga, si nici chiar sa iubeasca. Spuneai asta pentru ca tu stiai ce avea sa se intample. Dintre noi doi, tu ai presimtit calvarul, pentru ca dintre noi doi, tu purtai scanteia divina.


Afara se pornise o ploaie rece si fina ce de-abia se vedea in baltoacele deja rasarite pe trotuarul gaurit de vreme. Silueta barbatului trecea agale, de parca ar fi sfidat timpul. Corpul, insa, incepuse sa ii tremure pe sub haina gri si subtire. Deodata, un inger firav si luminos poposi alaturi de el, urmarindu-l supus. De cum se opri, ingerul isi deschise aripile mari si albe si il inveli, daruindu-i caldura demult pierduta. Desi se opri din tremurat, inima inca ii sangera. Asa ca femeia-inger ii lua usor mana intr-a ei, facandu-l sa se intoarca si sa o caute din nou cu privirea. Cum insa nu o putu gasi, isi cobori usor ochii, stiind ca de data asta avea sa se bucure doar de atingerea ei divina. Datoria lui era sa isi infraneze dorinta terestra de a o vedea. Pentru ca dragostea dintre ei era mai mare decat orice imbratisare pasionala sau decat orice poveste spusa in cuvinte. Era pur si simplu incuiata in camara destinului lor, scrisa undeva pe cea mai frumoasa stea a raiului. Iar ei, undeva, candva aveau sa gaseasca cheia pentru a o deschide din nou. UNDEVA, CANDVA...

Singuratatea impartita la doi...

Spune-i ca nu m-a ranit... Nimic din tot ce-a fost spus si a fost intamplat nu m-a atins. Sau daca da, mult prea putin... Nu m-a durut. Ochii astia senini pe care i-a iubit n-au varsat o lacrima. Spune-i ca nu are nicio vina, ca nu exista niciun vinovat... Viata e tot timpul incurcata. Spune-i ca nu a fost o tragedie, ci o impletire fireasca de visuri, vise si veridicitate. Spune-i ca nu a fost o drama, ci o realitate in mai multe acte. Spune-i ca nu s-au tras inca cortinele, ca urmeaza noi si noi reprezentatii... Spune-i ca iubesc simplu cu aceeasi inima pe care a legat-o odinioara cu noduri complicate. Aminteste-i ca pe unde a trecut o data, nu se mai trece asa usor a doua oara.




Spune-i ca toate trec si ca un noroc chior si olog ne-a picat din cer: PUTEM, da da, PUTEM UITA. Spune-i ca sub haine, prin cearsafuri, in oglinda si in fata noastra nu ne putem ascunde de noi insine. Spune-i ca oamenii sunt intelegatori, mi s-a explicat de ce este necesar sa suferim din cand in cand. Spune-i ca eu acum m-am luminat. Am inteles, n-ar fi trebuie sa astept de la el lamuriri. Spune-i ca toate trec, ca nimic nu se opreste la nimeni in poarta. Ca eu pot rade de noi si de lumea mea pierduta. Spune-i ca nu mai plang asa usor sau... Mai bine spune-i ca nu am plans niciodata. Spune-i ca am invatat ca iubirea este o iluzie confuza si ca atunci cand ne trezim din ea ne vedem lucizi. Spune-i ca mintea si se insela cand credea ca nu putem trai si fara iubire. Eu am putut o perioada.

Spune-i ca sunt mii de lucruri care imi fac viata mai frumoasa si ca pe zi ce trece devin mai imbujorata. Spune-i ca greselile trecute m-au trezit la prezent si ca viitorul mi se pare fum. Spune-i ca m-am iertat, ca l-am iertat... Spune-i ca am invatat cum sa traiesc in urma sa, ca ceea ce se da nu se mai ia inapoi. Sa nu ceara ceea ce a fost. Eu nu mai am ce sa-i dau. Spune-i ca nimeni nu este de neinlocuit, o sa gaseasca mai repede ca mine niste ochi frumosi. Poate i-a si gasit...

Spune-i ca destinul ne mai pune si piedici, ca nu e nimic vulgar intr-o iubire care nu mai este. Spune-i ca nu cred in datorii neplatite, nu ma prezint zilnic cu flori la morminte. Spune-i ca nu mai mi-e frica sa fiu ranita din nou, ca nimeni nu mai poate asa cum a reusit el. Spune-i ca stiu. Ca asa cum am iubit nu va mai fi. Spune-i ca viata este reala, dar iubirile nu. Iubirile trec toate, ramane doar fumul... Spune-i ca trebuie sa ne multumim reciproc ca am uitat unul de altul. Spune-i ca iubirile trec, nici macar amintirea nu mai ramane. Spune-i tu! Mie imi lipsesc curajul si adevarul. Orice, te rog.. Numai sa-i spui..

Well...




miercuri, 21 aprilie 2010

...

:)

duminică, 18 aprilie 2010

de completat: By Claudia avand o semnificatie deosebita pt ea...(poezia d mai jos)

Doar tu...


Inger blond al vietii mele
Ochi albastrii intre stele
Buze moi de catifea
Ce mult te-am iubit candva

Cand iubire imi jurai
Si in brate ma strangeai,
Cand in ochi ma priveai
Tu doar ma minteai

Doar tu,inger blond cu aripi frante
M-ai facut sa te iubesc
Doar tu inger blond cu aripi frante
M-ai facut sa te urasc!




PS(By Claudia avand o semnificarte deosebita...)

vineri, 16 aprilie 2010

Indeed...








Tristetea este rana sufletului...

duminică, 11 aprilie 2010